Obtinerea Cerii

OBŢINEREA CERII

Ceara reprezintă produsul de secreţie al albinelor lucrătoare utilizat pentru a clădi fagurii din cuib sau pentru a căpăci fagurii cu miere sau puiet. Secreţia cerii se face de către organe specializate  – denumite glandele cerifere. Acestea sunt situate în partea ventrală a abdomenului pe ultimile 4 sternite. Activitatea acestor glande începe la albinele în vârstă de 3 zile cînd acestea participă la căpăcirea fagurilor şi se intesifică în a 7-a zi până în a 18  -a zi, când albinele participă la construirea fagurilor, deşi sunt situaţii cînd şi la albine mai în vârstă s-a constatat secreţia de ceară. Acest fapt este datorat faptului că activităţile albinelor în colonie au o mare plasticitate legată de vârsta acestora dar şi de necesităţile coloniei.

La momentul secreţiei ceara este lichidă, solidificându-se imediat ce ia contactul cu aerul şi formând astfel solzişorii specifici. Acestia sunt desprinşi de albine cu ajutorul picioruşelor, apoi sunt frământaţi pentru a fi folosiţi în construcţia celulelor. Greutatea unui solzişor este între 0,25 şi 0,8 mg ceea ce înseamnă că pentru 1 kg de ceară sunt necesari între 4 mil şi 1,25 milioane de solzişori.

Pentru a produce 1 kg de ceară colonia de albine consumă în medie 3,5 kg de miere. Secreţia de ceară este deci în strânsă legătură cu activitatea coloniei de albine, practic, producţia de ceară fiind influenţată de activitatea de cules, puterea coloniei, înclinaţia genetică, starea fiziologică a coloniei de albine, asigurarea spaţiului de clădit.

Compoziţia chimică a cerii: fiind un produs de secreţie are o compoziţie chimică relativ puţin variabilă, principalele elemente chimice fiind esterii unor acizi specifici (70-72%), acizi liberi (9%), hidrocarburi (12-13%).

Ceara poate fi obţinută în stupină din mai multe surse:

1.  reformarea fagurilor vechi. Este o operaţiune care trebuie practicată în mod constant ntr-o stupină. În fiecare an trebuiesc reformaţi fagurii vechi, negri şi înlocuiţi cu alţii noi  care să poată fi crescuţi în perioadele optime. Aceasta practică poate fi făcută astfel încât în fiecare an să se reformeze câte ¼ din fagurii vechi şi practic la 4 ani toţi fagurii dintr-o colonie sunt complet înlocuiţi, durata optimă de exploatare a fagurilor. Se cunoaşte faptul că fagurii mai vechi sunt surse de boli, iar generaţiile de albine care sunt crescute lasă în urma lor celule cu diametru din ce în ce mai mic datorită „cămăşuţelor” rezultate din procesul de îngogoşare, acest fapt având repercusiuni negative asupra creşterii de albine sănătoase, de mărime şi greutate normală.

Fagurii vechi conţin ceară curată în proporţie diferite în funcţie de gradul de învechire, de exemplu: fagurii negri conţin doar 26% ceară, fagurii brun închis 36%, fagurii de culoare brun deschis 70%, cei de culoare galbenă 90%, în timp ce fagurii albi conţin 100% ceară curată.

Cunoaşterea acestor aspecte sunt de mare importanţă în practica apicolă.

2.  strângerea căpăcelelor de ceară rezultate în urma extracţiei mierii. Din procesul de descăpăcire rezultă cantităţi însemnate de ceară de cea mai bună calitate dat fiind faptul  că această căpăceală este ceară nou produsă de albine.

3. răzătura făguraşilor si celulelor crescute în afara ramelor cu fagurii reprezintă o altă sursă de ceară dar nu deosebit de însemnată. Aceasta oferă posibilitatea recuperării unor făguraşi sau punţi de ceară crescute de albine şi care împiedică apicultorul în desprinderea ramelor şi a altor părţi componente ale stupului în munca de inspecţie a  coloniei.

4.  folosirea intensă a coloniilor pentru creşterea fagurilor artficiali şi folosirea ramei clăditoare (ramă fără fagure artificial) reprezintă măsuri speciale pentru ridicarea producţiei de ceară de către apicultor. Aceste metode sunt aplicate în anumite condiţii, după tehnici specifice, în special când există culesuri naturale, la colonii puternice la care există semne legate de secreţia cerii (albirea fagurilor la partea superioară). Aceste rame sunt introduse în stup după ultimul fagure cu

puiet pentru a fi clădiţi.

Extragerea cerii din aceste surse de ceară se face cel mai des prin utilizarea temperaturii.

În acest sens există mai multe metode:

- extragerea cerii prin folosirea temperaturii uscate prin utilizarea  topitorului solar în stupină, a cuptoarelor pe bază de energie electrică sau alţi combustibili.

- Topitorul solar reprezinta un mijloc relativ ieftin de obţinere a cerii, dar are o eficienţă relativ scăzută în obţinerea de ceară de calitate deoarece deseori ceara rezultată are reziduuri şi trebuie din nou supusă unei retopiri prin alte mijloace. Este util pentru stupinele de mai mici dimensiuni ca mijloc foarte economic de obţinere a cerii.

- extragerea cerii prin utilizarea apei încălzite: utilizarea topitorului cu abur.

- extragerea cerii prin  topire în apă  şi presare ulterioară sau concomitentă, si separarea fazelor  -ceară şi apă. În acest scop sunt folosite prese de ceară şi sunt practicabile pentru extracţia cerii din fagurii vechi deoarece asigură extracţia cât mai mare a cerii curate din faguri.

- Pentru extragerea cerii din căpăcele, răzătură, faguri din rame clăditoare sau faguri de bună calitate poate fi utilizat un topitor special conceput pentru extragerea cerii de foarte bună calitate. Şi aceste topitoare pot fi realizate din materiale inxidabile pentru a păstra calitatea cerii.

- extragerea cerii  prin centrifugare se foloseşte mai rar şi doar în unităţi specializate, cu dotări specifice.

Ceara topită este scursă în forme speciale (din materiale rezistente la temperatura de topire  -inox sau plastic, temperatura la care ceara poate fi scursă în forme fiind de 63°C pentru a se forma un calup care să nu se crape, iar răcirea acestuia să se facă treptat).

În extracţia si condiţionarea cerii este important să se evite utilizarea echipamentelor confecţionate din fier, cupru, zinc deoarece acestea modifică culoarea naturală a cerii.

Condiţionarea cerii constă în limpezirea şi spălarea acesteia. Limpezirea şi spălarea acestora se face prin topirea repetată a calupurilor de ceară în apă dedurizată (asa cum este şi apa de ploaie) la temperaturi de până la 90°C.

Articol prelucrat din Manualul Apicultorului